sâmbătă, 5 aprilie 2008

Russia's Village of Fouls

Documentarul arunca o privire asupra modului in care sunt intelese democratia si drepturile omului intr-o tara ca Rusia, aflata in cautarea unei identitati politice, lipsita de o traditie democratica, mai degraba conservatoare decat revolutionara (in ciuda trecutului sau "revolutionar"), ranita de esecul comunismului (dar si mai tare de esecul proiectului "democractic" de dupa 1990).

Nu pot sa nu remarc diferenta de perceptie asupra libertatii si drepturilor omului pentru niste oameni care, date fiind conditiile in care au trait, pun siguranta pe o pozitie superioara in ierarhia valorilor (aparent libertatea este o nevoie sociala mai elevata, care devine stringenta numai dupa satisfacerea unora elementare, cum ar fi nevoia de hrana sau de siguranta personala). Ideea din spatele satului Durakovo imi aminteste de practica taranilor in Evul Mediu timpuriu de a renunta la libertatea personala, punandu-si serviciile in slujba unui nobil, in schimbul sigurantei pe care acesta le-o oferea. Erau vremuri tulburi atunci asa cum sunt si acum (cel putin pentru Rusia si o buna parte a lumii), iar circumstantele istorice (ca sa nu mai vorbesc de influentele culturale) au un cuvant greu de spus in stabilirea unei ierarhii a valorilor individuale la un anumit moment. Am remarcat si renasterea tendintei de a confunda statul cu biserica (probabil din dorinta de a a da o legitimare divina actiunilor puterii, ceea ce le face mult mai dificil, daca nu imposibil de criticat; in plus, se castiga un capital electoral suplimentar si o sustinere populara larga, daca avem in vedere religiozitatea omului de rand).

Citeam nu de mult un articol in Financial Times, in care, plecand de la reprosurile aduse de lumea occidentala regimului Putin (tot mai autoritar), eram invitati sa nu ne grabim sa judecam regimul actual din Rusia fara a intelege contextul social si istoric al Rusiei. Dupa debandada produsa sub Eltin, lasand la o parte opresiunea lui Putin impotriva oricaror disidenti, o mare parte a Rusiei se intoarce cu fata spre noua figura salvatoare (oricat de multe voturi ar fi fost masluite la alegerile de anul asta, politica lui Putin e sprijinita de majoritatea rusilor, iar asteptarile lor - diferite de cele ale oamenilor dintr-o societate democratica - par sa se implineasca). Esecul "democratiei" in Rusia de sfarsit de secol XX nu face decat sa confirme ca nu poate exista democratie in lipsa unei constiinte democratice. A fost un nou caz de adoptare a unor forme fara fond, din care omul de rand nu vede decat rezultatele - saracia, crimele, coruptia, sunt toate puse pe seama unei libertati prea mari pe care o comporta democratia. Nu neg ca Rusia are probabil nevoie in prezent de o mana de fier, insa, dupa experienta atator regimuri totalitariste (atat de stanga, cat si de dreapta), ar trebui sa ne indoim serios ca asta ar fi calea spre o lume mai buna (daca ne luam dupa retorica nationalist-religioasa atat de prezenta - inclusiv in documentar - lumea mai buna pe Pamant e o fantasma occidentala, singura lume mai buna fiind cea de Apoi). Principiul autoritar poate fi salvator ori util in unele situatii particulare, insa pe termen lung genereaza mai mult abuzuri decat beneficii.

MVGroup link - Russia's Village of Fouls

Facand o paranteza (la o saptamana dupa postare), citind despre Revolutia rusa pe Wikipedia aflu ca afirmarea lipsei unei traditii a gandirii democratice in Rusia e un stereotip, iar Rusia a avut in realitate o pleiada de ganditori liberali (in sens european), cel putin pana la Revolutie. Fara a (mai) face o apreciere asupra adevarului istoric, ma bucur sa gasesc o alta parere atat de repede si sa am ocazia sa vad ca exista unele probleme cu una din piesele cu care alcatuiesc mozaicul numit "world view".

Niciun comentariu: